Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Nicolae Costea, orașul Covasna, județul Covasna

În căutarea unui fermier care să fie un exemplu în aplicarea bunelor pratici agricole, pentru organizarea grupelor de discuții cu fermierii din zona orașului Covasna, ne-am adresat conducerii Centrului județean APIA Covasna, care fără ezitare ne-a îndrumat către domnul Nicolae Costea.

Amplasată la marginea orașului Covasna, ferma a luat ființă în anul 1999, iar în anul 2000 s-au achiziționat din Germania 30 de capete bovine din rasa Simmental. Pornind de la un simplu grajd, ferma s-a aflat într-o continuă dezvoltare și modernizare. Ĩn prezent efectivul de taurine depășește 250 de capete, din care peste 100 vaci (din rasa Bălțata românească) înscrise în Registrul genealogic de rasă. Suprafața de teren în folosință este de 165 ha, din care 50 ha pajiști, restul fiind cultivate cu lucernă, porumb siloz, porumb boabe și grâu.

Sistemul de creștere a taurinelor este în stabulație liberă, cu cușete individuale pentru vaci, iar  tineretul pe așternut adânc. Grajdurile construite recent au fost proiectate cu bazine de depozitare a dejecțiilor semi-lichide și platformă betonată pentru depozitarea gunoiului de grajd, reprezentând un bun exemplu în aplicarea bunelor practici agricole.

Preocuparea pentru modernizarea fluxului tehnologic s-a materializat prin achiziționarea în anul 2019 a unui robot de muls, a cărui eficiență se face deja simțită în activitatea fermei. Producția de lapte depășește 650 t/an, care în proporție de peste 70% este prelucrată sub formă de produse proaspete (sana, iaurt, smântână), sau prelucrate ca telemea, cașcaval, brânză de burduf, iar 30% se vinde sub formă de lapte proaspăt, printr-o rețea de dozatoare amplasate în marile orașe din apropiere. Tot din fermă, se vând produși cu înaltă valoare biologică, ferma fiind în colaborare cu Semtest BVN Târgu-Mureș.

De asemenea, ferma prezintă un circuit integrat al producției, care oferă stabilitate în orice situație.

Conformarea la normele de eco-condiționalitate reprezintă o cerință care se respectă în întraga activitate desfășurată în cadrul fermei, iar ca o consecință a respectului pentru natură, domnul Nicolae Costea intenționează să înscrie ferma în sistemul de producție ecologică.

Având în vedere că în județul Covasna agricultura reprezintă principala activitate economică, vizita la ferma domnului Nicolae Costea a fost deosebit de utilă pentru fermierii participanți, constituind un model atât în aplicarea normelor de eco-condiționalitate, cât și în dezvoltarea economică a fermei.

  

 

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies