Antoanela Butnariu, 58 de ani, comuna Săveni, județul Ialomița
Familia Butnariu se ocupă de cultivarea cerealelor din anul 1991, când au început să cultive terenurile moștenite de la părinți. Odată cu plecarea unor apropiați ai familiei la muncă în străinătate, aceștia au preluat exploatarea terenurilor nelucrate. Pe parcursul anilor, ferma s-a extins, prin arendarea unor suprafețe de teren aparținând altor localnici, ajungând ca în prezent să lucreze o suprafață de aproximativ 800 ha. Fondurile inițiale pentru dezvoltarea fermei au fost obținute de soț din activitatea de transport al diverselor mărfuri pe plan național și internațional.
Structura culturilor pe cele aproximativ 800 ha cuprinde plante oleaginoase, cereale și legumicole,astfel încât fie asigurată rotația culturilor, pentru a evita infestarea solului cu boli și dăunători specifici anumitor culturi, precum și pentru menținerea echilibrului elementelor nutritive din sol.
Dificultăți întâmipnate în istoria fermei
Dificultățile întâmpinate sunt legate de preluarea unor parcele cu soluri slab fertile și aducerea acestora la o calitate bună, astfel încât producția să depășească cheltuielile de înființare și întreținere a culturilor și să rămână cu un mic profit.
De ce respect normele de eco–condiționalitate?
Pentru majoritatea parcelelor s-au efectuat analizele agrochimice ale solului pentru a se reduce cheltuielile de fertilizare, astfel încât să se asigure o fertilizare rațională și necesarul de substanțe nutritive al plantelor în concordanță cu producția scontată.
Bucurii generate de administrarea fermei
În urmă cu 2 ani, în cadrul fermei, au construit o clădire de birouri pentru proprietarii fermei și angajați,care să le asigure tot confortul necesar, deoarece familia Butnariu petrece mult timp planificând și gestionând activitatea fermei.
Recomandări pentru alți fermieri privind adaptarea la normele de eco–condiționalitate
Principala recomandare este aceea ca majoritatea fermierilor să realizeze analize agrochimice pe toate suprafețele cultivate, pentru a eficientiza utilizarea îngrășămintelor.
Experiența realizării investițiilor
Reușita de achiziționare a utilajelor agricole din fonduri proprii s-a datorat uneibune negocieri a contractelor cu firmele de leasing, prin achitarea a două rate anuale odată cu valorificarea producției.